Valeria

Valeria

Valeria Peter Predescu în Folclor Nepieritor - 21 martie 2009

http://www.trilulilu.ro/video-divertisment/folclor-nepieritor-21-03-09 Postul de televiziune NCN Tv a difuzat sâmbătă, 2 mai 2009, de la ora 19.00 dar şi de la 23.00, duminică 3 mai de la ora 15.00 şi luni de la 15.30 emisiunea Folclor Nepieritor In Memoriam Valeria Peter Predescu. Astfel, telespectatorii clujeni, precum şi iubitorii emisiunii care ne urmăresc pe internet la http://ncn.ro au avut ocazia să revadă emisiunea din pragul Bunei Vestiri (ce paradox!). 21 martie...început de primăvară astronomică, prolog la ce avea să urmeze? Ştie doar Bunul Dumnezeu, cel căruia-I închina laude şi slavă...cântându-L ca nimeni altcineva... Doamne, privind-o acum, parcă emisiunea s-a desfăşurat în alte dimensiuni, pe alte coordonate, i-am descoperit alte înţelesuri. Parcă atunci, Domniţa din Ţara Năsăudului "s-a dăruit" mai mult ca oricând, s-a dăruit cu puterea celui care doreşte să împartă tot ce are mai de preţ cu toţi cei care ştiu să...preţuiască... M. Golban

VALERIA PETER PREDESCU NE-A PĂRĂSIT

Timpul n-a mai avut răbdare…
Pentru cei care n-au avut fericirea să-o cunoască pe Valeria Peter Predescu, nu ştiu cum aş putea s-o descriu eu în câteva cuvinte.
Am cunoscut o cu multi ani in urmă, fiind legate de aceaşi pasiune, scrisul, arta, cultura. Cum ar putea să prindă hârtia pulsul unui om, al unui prieten?
În lume existã unii oameni care sunt nãscuti sã trãiascã numai pentru meseria aleasa.Valeria ne-a fost colegă la Centrul de Cultură din Bistriţa Năsăud. Am invitat-o la festivalul Pe deal la Teleormănel, ea răspuzând invitaţiei la acţiunile organizate de noi.
Cei dimprejurul EI i-au spus totdeauna VALERICA. Familiaritate dictată de stilul EI franc şi neostentativ de a ţi se aşeza alături, fără emfază şi fără complexe, din prima clipă a unei întâlniri.
Avea o încredere necenzurată în oameni şi în puterea de comunicare sinceră, neprotocolară. Trădările nu au descurajat-o niciodată să-şi schimbe felul de a fi. S-a considerat datoare să zâmbească neforţat oricărui ins despre care credea că are ceva de spus.
Sfătuia pe oricine spre lucrul fără încrâncenare, făcut cu dragoste şi cu teamă de Dumnezeu, unica instanţă pe care-a recunoscut-o vreodată.
A cãzut drept si demn, aşa cum a trãit întreaga viatã, o viatã poate prea scurtã. Aripa nedreaptã a Destinului a lovit-O pe neasteptate, când mai avea multe de realizat.
De acolo de unde se aflã, am vrea sã stie de se poate, cã aici la noi la noi este primãvarã, este o zi frumoasã, dar tristã prin DISPARTIA EI.
A fost sufletul unor manifestari muzicale de larga rezonanta, I-AU FOST dedicate cĂrŢi, a imprimat CD-uri cu muzică populară şi cântece religioase. În toate aceste ipostaze şi-a relevat, cu prisosinţă, pasiunea, talentul, şi imensa-I dragoste de artă autentică şi durabilă.
Acum când clepsidra se scurge nestingherit, rămân amintirile despre un Om deosebit, neobosită culegătoare de noi cântece. Ne rămân cântecele cărora le-a dat glas cu multă trăire alături de interpreţi din Bistriţa, dragi sufletului ei, părintele Cristian Pomohaci şi Alexandru Pugna.
Am rămas mai săraci, Valeria Peter Predescu, va cânta în Tezaurul folcloric din ceruri alături de alţi interpreţi dispăruţi prematur dintre noi.
CD-urile aici pe pământ le vom asculta noi, Ea va cânta îngerilor în ceruri. Fără Ea, fără cântecele ei, suntem mai săraci.
’’Omul nu este stãpân pe duhul sãu de viatã, ca sã-l poatã opri la fel, nu este stãpân pe ziua morţii şi în aceastã luptã nu încape amânare.’’(Ecleziastul 8.8)
Reflectând la plecarea dintre noi, înclinăm sã credem cã Dumnezeu a iubit-o mult pe Valeria, scutindu-o, în marea-I bunãtate şi întelepciune, de chinurile suferinţei, chemând-o la sânul Sãu pentru a-i încredinţa o altã misiune la fel de sublimã în altã viaţã.
Iuliana Cîrnaru
CJCPCT Teleorman



Ce mi-e mie drag in viata - Folclor nepieritor 21.03.09

Stau bade si ma gandesc - Folclor Nepieritor 21.03.09

Hurduzaul stiu juca - Folclor Nepieritor 21.03.09

M-o întrebat cucuţu

La căsuţa d-ingă vale

Măi, bădiţă, struguraş

În frumosul nost Ardeal

Cruce sfanta, parasita

La căsuţa d-ingă vale - TVR2

29 martie 2009

Valeria Peter Predescu - 35 de ani de cantec nasaudean



O cariera atat de frumoasa ca a Valeriei Peter Predescu nu putea fi incununata decat de un spectacol cu adevarat de zile mari, desfasurat acasa, in Bistrita. A participat "toata floarea" interpretilor de muzica populara romaneasca, si lumea de pe lume a venit, care cu masinile, care cu autobuzele, in frunte cu primarii de prin mai toate satele si comunele bistritene si nasaudene, sa o sustina cu aplauze, flori si cuvinte frumoase pe draga lor "doamna Valerica". O intreaga editie a emisiunii "Tezaur folcloric", realizata de d-na Marioara Murarescu, i-a fost dedicata, iar imaginile de inceput de cariera, cand fata lui Peter din Telciu, satul de pe Valea Salautei, a venit la Bucuresti sa faca primele sale inregistrari si filmari, la inceputul anilor 70, au fost cu adevarat induiosatoare. Intr-o scena filmata alb-negru, subtire ca trestia, dar si majestuoasa in costumul ei din panzaturi alese cu flori, Valeria canta cu vocea ei puternica, taraneasca, cantecul sau de debut Am dragut nasaudean. Nu stie cum au trecut de-atunci anii!...Referent de specialitate la Centrul Creatiei Populare Bistrita, culegatoare harnica de folclor, iubitoare a batranilor rapsozi, de care s-a ingrijit sa-i scoata pe culegeri si discuri, atenta indrumatoare a copiilor care doresc sa-i paseasca pe urme cu cantecul romanesc, Valeria Peter Predescu a "contabilizat" in cei 35 de ani de cariera 61 de albume, patru carti si culegeri folclorice, un ladoi plin cu diplome, titluri onorifice si premii primite in tara si la diverse festivaluri folclorice internationale (este laureata a premiului "Ethnos" si membra a Academiei de Arte Traditionale din Romania), si atatea turnee si concerte sustinute acasa si prin lume, ca le-a pierdut sirul.
De o aristocratie taraneasca asa cum doar in Ardeal mai gasesti, totdeauna de o modestie ridicata la rang de noblete, Valeria Peter Predescu are prin excelenta vocatia prieteniei, iar glasul sau bland, cu vorba neaosa, sunt cautate de multi dintre cei care o cunosc si o iubesc. Pricesnele sale fac sa lacrimeze pe toti credinciosii, si la hramuri de biserici e mereu prima, la fel cand e vorba de sustinut o cauza umanitara, pentru care a cantat de multe ori fara plata, caci asa a invatat de acasa, ca daca dai, primesti. Prietena dintru inceputuri a revistei "Formula As", Valeria Peter Predescu ne impartaseste gandurile sale, la ceas aniversar.
"Am avut parte de un concert frumos, mi l-a organizat Centrul Judetean pentru Cultura, si am fost bucuroasa ca mi-am adunat colegii de cantec pe langa mine. M-au onorat cu prezenta Sofia Vicoveanca, Achim Nica, Angelica Stoican, Nicolae Muresan, Mariana Anghel, Dorina Oprea, Cornelia Ardelean, Alexandru Pugna, Matilda Pascal-Cojocarita, Stefan Cigu, mai tanara Anuta Motofelea, de care eu m-am ocupat in formarea ei ca interpreta, grupul de copii "Miorita", pe care eu l-am alcatuit si il coordonez. Mi-au venit prieteni buni din comuna Telciu, comuna mea natala, din Salva, din Rebrisoara, din Nasaud, de la Rodna, din Sieu, din Butac, din Prundu Bargaului si din Tiha Bargaului, din Magura, de la Arsita. A venit ansamblul "Salauta" din comuna Telciu, prieteni din copilarie, fosti colegi de catedra (pentru ca am lucrat in invatamant in primii ani ai carierei mele), personalitati culturale,redactori din Radio si Televiziune de la Cluj si de la Bucuresti (Gruia Stoia, Marioara Murarescu). O masina de flori am primit la spectacol si cosuri frumoase cu trandafiri, pe care le-am dus a doua zi la toate bisericile din Bistrita. Am fost bucuroasa ca spectacolul a iesit asa de frumos si ca am ajuns la anii acestia. Batar ca-mi pare rau dupa tineretea mea, ca puteam sa fac mai mult. Acum stau acasa cu cei doi catei si doua pisici ale noastre, imi astept baietii sa vina sa ma viziteze (unul e in Franta, arb
itru de rugby) si nepoatele, Eleonora si Teodora.
Imi ingrijesc gradinuta in care au rasarit primele flori de primavara si astept vremea buna, sa plec prin sate, sa vorbesc cu batranii mei, sa-i fotografiez (o alta pasiune de-a mea) si sa mai aflu de la ei cantece noi. Ca doara n-oi sta pe vatra de acum incolo."
Angelica Stoican: "Valeria Peter Predescu ne-a adus o lume a satului ardelean, pe care acum o cautam cu mare indarjire si pe care o regasim in cantecele sale".
Sofia Vicoveanca: "Sa ne traiesti, Valerica, sa ai sanatate si sa ne aduci alte cantece noi, frumoase si adevarate, asa cum stii tu canta!".
Cornelia Ardelean-Archiudean: "Valeria a facut casa, copii, fantana, dar a mai facut ceva - a adus satul ei, Telciu, cu oamenii si cantecele sale, in fata noastra, pe scena. La multi ani!".
Gelu Furdui (Radio Cluj): "Cand se roaga Valerica la Dumnezeu, caci e o rugatoare neintrecuta, pune o vorba buna acolo si pentru noi, prietenii sai".

Corina Pavel Formula AS 2006/Nr 708

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu