A consemnat Mihai Teodor Naşca
E greu sa vorbesti despre oameni la trecut. Ne nastem singuri si murim la fel. Valeria Peter Predescu a plecat in lumea celor fara de dor probabil asa cum a si venit. Nu a vrut sa deranjeze pe nimeni, nu a vrut sa faca din asta un eveniment si atunci cand a fost anuntata ca Domnul de sus o asteapta a raspuns fara sovaiala. Ne-a lasat pe noi in urma cu povestile noastre despre domnia sa si cu un adevarat tezaur nasaudean, pe care greu ii va fi cuiva sa il mai egaleze. Vesnic cu zambetul pe buze, niciodata plangandu-se, convinsa mereu a poate da din pofta de viata si altora, mereu gata sa ajute la nevoie, cu povesti asemeni celor din cartile de povesti, cu glasul si graiul acela de-acasa- asa mi -o amintesc pe Valeria Peter Predescu. Mama Vali cum ii spuneau prietenii se intoarce acasa! Gata cu turneele obositoare e vremea odihnei… cand toate povestile sunt parca din vremurile trecute. Acum două primăveri ne acorda un interviu pe care îl redăm mai jos. Primavara aceasta si-a cerut un tribut prea mare… Ne va fi tare dor de tine Valeria Peter Predescu….
Rep: Doamnă Valeria Peter Predescu ştiu că o latură importantă a activităţii dumneavoastră este cea de culegător de folclor şi mai ştiu că prima dragoste au fost culegerile de folclor după care a venit şi cântecul...
Valeria Peter Predescu: Culegerile şi curiozitatea mea de a vizita bătrânii satelor m-a ajutat mult mai târziu. La început nu mi-am dat seama era numai o curiozitate pentru că fiecare bătrân avea câte o poveste interesantă. Avea să îmi mărturisească ceva numai mie aşa ca la o sfântă spovedanie. Îmi povesteau despre viaţa lor zbuciumată, despre perioadele crâncene din război, cum le îngheţau picioarele în tranşee, cum stăteau cu piepturile dezgolite în faţa gloanţelor. Mi-au mărturisit cât de dor le-a fost de ţară şi de cei dragi, de sat şi tradiţii. Mai târziu am găsit acele îndurerate şi însângerate scrisori din război, scrise sub formă de poezii şi care erau păstrate la grinda de la podul casei. Multe dintre ele sunt păstrate şi astăzi şi marea părere de rău este că cei care le-au scris nu s-au mai întors de pe front. Toate poveştile acestea laolaltă m-au făcut să lăcrimez şi să mă apropii pe zi ce trece de aceşti oameni, uitaţi într-o lume a satului. I-am căutat mai des şi le-am ascultat aceste poveşti răbufnirea lor în veselie, în cântări, în strigături, în lucrurile din partea mai veselă a vieţii. Le-am adunat, le-am pus în caiete apoi în cărţi. Am restituit oamenilor o parte din “zestrea” încredinţată. Am trecut cântecele acestea prin sufletul meu, prin sensibilitatea proprie. Am încercat să le dau glas cât mai bine şi cât mai aproape de adevăr, cu formulă de acompaniament de zonă, în ritmul şi culoarea locală.
Rep: Şi când s-a produs acel moment în care Valeria Peter Predescu a devenit solistă de muzică populară ?
V. P.P: În 1972 am început colaborarea cu Orchestra Profesionistă “Bistriţa” a Sindicatelor Bistriţa Năsăud, o orchestră de mare forţă, un nucleu de oameni talentaţi şi aş aminti câţiva dintre instrumentişti: la loc de frunte l-aş pune pe marele rapsod, Ion Sabadâş, Dumitru Ciupa, la instrumente de suflat, Dumitru Cilica, ceteraş renumit de pe Valea Zăgrii, Sabin Deac din Zona de Câmpie, Alexandru Bubi, care era şi dirijorul orchestrei, mai târziu a apărut Anghel Urs, care mai târziu a preluat conducerea orchestrei pentru o perioadă. Prin concurs, reuşind cu media 10 m-am alăturat echipei de solişti şi mi s-au creat multe facilităţi atunci graţie acestui concurs. În echipa de solişti era Petre Petruse, Cornelia Ardelean, Viorica Lazăr, regretatul Ion Conea.
Rep: Aţi făcut vreodată vreun calcul cam câte cântece aţi preluat din acest judeţ şi câte materiale aţi reuşit să editaţi ?
V.P.P.: Am editat peste 61 de discuri, în format LP şi casete şi 14 compact discuri. Eu n-am ţinut să am foarte multe înregistrări. Am mers pe o selecţie şi am vrut să editez valori şi cred că în parte am reuşit. Am ţinut să acopăr oarecum toate genurile muzicale, începând cu doine, balade, cântece de cătănie, câteva variante ale Baladei Şarpelui, a Nevestei fugite de la bărbat, Balada lui Vălean, Balada lui Tănase Todoran, Împărate, Împărate. Cred că am acoperit mult din ceremonialul nunţii năsăudene, cu strigăturile la mire şi mireasă, în prag, la soacră, De tri ori pe după masă. La găină am mai multe strigături. Pe unde mergem voiau să pun pe disc câte o strigătură la găină. Am început în perioada din urmă cu colindele şi am intrat în forţă cu colindele şi pricesnele, imediat după Revoluţie, care au făcut o foarte bună impresie publicului.
Rep: Este vreun cântec pe care îl simţiţi cel mai aproape de suflet ?
V.P.P: N-aş putea să spun numai un cântec. Mie îmi sunt aproape de suflet toate. Dacă eu cânt ceva de nuntă în perioada în care sunt nunţile, atunci astea îmi sunt mai dragi, apoi dacă este Postul Crăciunului mie îmi mai sunt mai dragi colindele, când e Postul Paştelui simt mai puternic pricesnele. Am doine de mamă, doine de sat, doine de înstrăinare. Aş fi făcut mai mult dacă eram ajutată. M-am zbătut singură şi m-am întâlnit cu mai multe oprelişti decât ajutoare şi cu destul de multă răutate în faţă şi mai ales în spate. Răutatea se simte. Ea pluteşte în aer şi face mult rău.
Rep: Vreau să îmi spuneţi câteva cuvinte despre dăscăliţa Valeria Peter Predescu…
V.P.P.: (zâmbeşte) Cea mai dragă perioadă mi-a fost când am lucrat în învăţământ la Telciu. Atunci am reuşit să mă încarc de o energie benefică, de la copiii zburdalnici şi sinceritatea te încarcă pozitiv. Am lucrat o scurtă perioadă şi suplinitoare la grădiniţă, la propunerea fostei mele educatoare, lucru care pe mine m-a bucurat nespus de mult. Mai târziu am lucrat în cooperaţie dar nu m-am despărţit de copii, pentru că şi la Năsăud am iniţiat şi condus un grup de copii “Someşana” şi împreună cu care am realizat peste 12 emisiuni la Televiziunea Română, pe vremea când programul de televiziune era de două ore. Am intrat cu ei în patru emisiuni de Revelion, cu colinde, între care una a fost transmisă pe Eurovision, deschizând astfel programul României cu colindul năsăudean. Lucrul acela m-a fericit şi mi-a dat multă putere de muncă. După perioada de cooperaţie am fost invitată să ocup un loc de referent în cadrul Centrului Creaţiei Populare, aşa cum era atunci, invitaţia venind din partea directorului instituţiei de atunci, sculptorul Mircea Mocanu, căruia îi mulţumesc chiar după trecerea atâtor ani. Eu mă aşteptam ca această invitaţie de a lucra în cultură să vină din partea celor din judeţ. Această propunere a venit din partea unui om care tocmai venea în urbea noastră tocmai din Constanţa şi a văzut în mine omul potrivit la locul potrivit, pe mine lucrul acesta m-a încurajat şi mi-a dat multă putere de muncă. Vreau să fac referire că am avut ca şef apoi pe părintele Ioan Pintea, un om de cultură de mare valoare, apoi pe pictorul Marcel Lupşe. Am putut să lucrez şi să fac un lucru şi pentru rapsozii populari, pentru a-i pune în valoare. Am făcut cu ei înregistrări, CD-uri. Acestea toate sunt documente, pentru că mulţi dintre ei s-au dus, într-o altă lume, probabil mai bună. Eu le-am lăsat cântecele inscripţionate pe acele discuri, drept mărturie că din totdeauna ţăranul român a fost cel care a cântat. Cântecele astea şi le-au făcut oamenii, nu au căzut din cer.
Rep: Îmi spuneţi şi câteva cuvinte despre mureşeni ?
V.P.P.: Eu sunt bucuroasă de întâlnirea şi de buna prietenie a mea şi a noastră a bistriţenilor cu interpreţii din Mureş şi de faptul că la multe acţiuni şi filmări suntem invitaţi, după cum şi noi îi invităm la Bistriţa. E o vecinătate şi o prietenie minunată. Am cântat cu Orchestra Ansamblului Profesionist “Mureşul” şi m-am bucurat de acompaniamentul minunat asigurat de orchestră. Am fost invitată de multe ori în concertele mari la Tîrgu Mureş.
Le mulţumesc celor care s-au gândit să mă invite şi pe mine acolo pentru că mi-au făcut o mare bucurie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu